Site-ul FMI.ro al Biroului Fondului Monetar International in Romania a fost atacat de hackeri care se recomanda ca reprezentind miscarea Anonymous si gruparea Antisec, la doua zile dupa un atac similar asupra ANRE.ro.

Site-ului era in mare parte functional joi dimineata, mai putin pagina de pornire, care a fost inlocuita cu aceeasi secventa video de un minut de pe YouTube afisata marti pe site-ul Agentiei Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), insotita de mesajul “Hacked by Anonymous”.

Ulterior, in jurul orei 10:40, FMI.ro afisa mesajul “Site aflat in mentenanta”, pagina fiind nefunctionala. Spre orele prinzului, site-ul FMI.ro a revenit online si functioneaza normal.

Anonymous a postat pe site-ul ANRE un videoclip de un minut in care pe fond muzical apare We Are Anonymous, Antisec, care se incheie cu mesajul “Expect us”.

Site-ul ANRE.ro a fost atacat marti intr-o maniera similara, aparent de aceiasi hackeri. Miscarea Anonymous reprezinta activisti, online sau offline, care militeaza pentru cauze de la libertatea pe internet la lupta impotriva globalizarii.

Gruparea Antisec se opune industriei securitatii informatice, primele atacuri fiind inregistrate inca din 1999. NATO considera gruparea Anonymous o amenintare pentru alianta militara.

………………………………………………………………………………………

Si cica se organizeaza un proteste “antiguvernamental” pe fond anti-ACTA.

Scriam prin august, anul trecut, ca se apropie alegerile. “Ideea e ca se apropie alegerile. In 2012 vor fi localele, apoi cele pentru Parlament si apoi cele prezidentiale. Daca o fi adevarat ca Anonymous “ruleaza” prin Romania ar trebui sa ne asteptam la chestii surprinzatoare. Servere atacate, documente foarte interesante facute publice, s.a.m.d. N-as exlude nici macar o varianta de “wikileaks romanesc””.

Suntem la “faza pe servere”.

Alte romanisme aici (click), aici (inca un click) si aici.

Fara sa ma surprinda prea mult, moartea lor e mult mai “stire” decit a altor oameni. Estimarile zic ca in Siria ar fi murit intre 5.000 si 10.000 de oameni. Adica in cele vreo 400 de zile de cind au inceput violentele au murit – in medie – cam 150 de oameni pe zi.

Nu prea s-a auzit de ei in Romania pentru ca erau niste sirieni, nu niste jurnalsiti. Occidentali, pe deasupra. Daca-ar fi murit ciinele unui roman s-ar fi schimbat foaia si tonul.

Mie imi pare rau de faptul ca si-au pierdut viata Marie Colvin si Remi Ochlik. Vietile lor insa nu mi se par mai pretioase decit cele ale unui brutar sau a unei profesoare. Sirieni, nefericitii.

Dupa cum se vede si din poza de sus cei doi jurnalisti nu par niste miei trimisi la taiere fara sa stie in ce se baga. Poate i-au motivat banii, poate oportunitatile, poate adrenalina. Mda, in zonele de conflict se moare.

Jurnalistii care isi asuma acest risc au ocazia sa produca lucruri interesante. Dupa cum se vede si in galeria foto de aici (o adevarata poveste pozele respective mai ales pentru cei pasionati de imagine. Poze Alessio Romenzi chiar luna asta. El a scapat cu viata).

Ca sa va faceti o idee despre ce vreau sa zic e diferenta de abordare (chiar daca e viata unor oameni). In luna (aproape o luna) care a trecut de cind s-a facut mai frig si a nins in Romania au murit cam 80 de persoane (hai 100, ca sa vorbim rotund). Nu cred ca ati putut rata intilnirea cu subiectul si ca n-ati aflat numarul decedatilor.

De un an de zile, in Siria mor – in medie – peste 100 de oameni pe zi. Doar ca moartea lor nu ne afecteaza. De ce ne-ar interesa? Pai… (intreb si eu) ati vazut pozele de mai sus? Altfel ne pierdem vremea.

Una dintre bunici – cel putin – a trait civilizat (cu mine in vacante pe la ea) fara sa aiba curent pina dupa ’90. Mai citesti carti, mai asculti un radio, mai pui lemne pe foc si chiar nu simti lipsa curentului.

Posibilitatea de a receptiona radio (pe telefoane SI cu aparate alimentate de baterii) ar trebui reevaluata. E cel mai ieftin si sigur mod de a afla ce se mai intimpla.

Cum ar fi sa nu mai aveti curent (fara net, TV, informatie) vreo saptamina? Il mai duceti sau nu pe copil la scoala? Si cum aflati daca sunt sau nu inchise scolile (telefonia mobila fiind cazuta sau – cel putin – telefonul descarcat) sau vreo institutie?

Inginereste vorbind caderea curentului se numeste (in engleza) “blackout”. Se intimpla mai mult decit cotidian (adica de mai multe ori pe zi ) prin Africa sau tari cu consum peste capacitatile retelei. Aveti rabdare, o sa fie o adevarata distractie in 2014 Cupa Mondiala de Fotbal din Brazilia.

Nu prea am bagat in seama stirile despre “blackout” de prin tari ca Venezuela s.a.m.d. Pentru ca “nu ne afecteaza”. Numai ca (iar mi-am dat seama) – in ordinea crescatoare a importantei – fara: internet; TV; energie electrica; gaze (caldura si/sau gatit); caldura/apa calda omul din ziua de azi nu prea mai traieste normal. E firesc?

Evident ca s-a pierdut tot ce scrisesem inainte sa se ia curentul dar asta nu e un capat de tara. Era despre crize, zapada, gheata, morti etc.

Mi-am dat insa seama (stiam, insa mi s-a confirmat) ca e o decizie complicata renuntarea la unul din telefoanele pe care le am.

Context: pentru tarile sarace telefoanele (mai ales cele de la Nokia) sunt foarte ieftine si nu prea au chestii destepte pe ele. Cel mult lanterna pentru ca “aia” se trezesc des fara curent.

Dintre cele 3 telefoane carate zilnic (unul smart, unul mai ca mine si unul simplu, genul gratis acum vreo 3 ani), plus alte 2 parcate la birlog, trebuie sa renunt zilele astea la cel putin unul.

Ma tot gindisem ca le retin pe cele doua cu radio pe ele pentru ca (si nu e de ris, povestea pe care o scriu e inca o dovada) nu stii ce se poate intimpla. Samsung GIO are radio (deci ma descurc cu el pe strada ca sa “aflu”) dar acumulatorul ii moare repede. Nokia cu radio dureaza mult (l-am folosit mai des de cind cu blackout-urile), cam la 12 ore, insa e incomod sa ai in buzunare un telefon doar pentru situatii de genul asta. Oricum, le tin incarcate full de vreo 2 saptamini. Ca nu se stie

END CONTEXT

Pentru ca o sa trebuiasa sa predau un telefon (chiar nu e o problema pentru oricine. Am ajuns sa avem herghelii de telefoane) se pare ca o sa trebuiasca sa renunt la singurul cu lanterna la el.

Pacat, mai ales in contextul asta. Chiar nu-mi dau seama de ce nu se pun beculete (cu lupa, cred) de lanterna pe telefoanele mai spalate. Fanta necesara in carcasa, aplicatia si becul nu cred ca ar costa mai mult de 0,183 de euro pe telefon.

Pe mine asta cu lanternuta m-a scos asta vara – noaptea – intr-o padure (sa nu credeti ca e suficienta lumina de la un ecran), in toamna cind strazile nu erau luminate seara si nu vedeai nimic pe trotuare pentru ca bateau farurile masinilor in ochi (in Bucuresti chiar te poti astepta la o groapa sau un canal neacoperit, nu glumesc) si acum in citeva rinduri. Chiar am citit o seara intreaga la lumina telefonului dar…multe balti pe care le-am ocolit datorita lanternutei de pe telefon trebuie sa ma fi blestemat…

Sfatul meu dupa ultimul blackout? Daca aveti de ales intre un telefon destept si un telefon destept -5% cu lanterna alegeti ultima varianta. Cindva o sa-mi multumiti.

(daca vi s-a parut ciudat ce se aude e din cauza ca ascultam RFI. Srry . Pe telefonul celalalt, evident)

In practica lucrurile sunt ceva mai nuantate. Chiar si jurnalistii locali (chinezi) se pot trezi in situatii foarte, foarte, foarte neplacute.

Asa se face ca dupa doua incidente in care au fost agresati trei angajati ai unor mass-media straine Clubul corespondentilor straini si-a avertizat membri ca se expun pericolelor relatind tot felul de istorioare care ar putea deranja pe cineva.

Un jurnalist olandez a fost atacat zilele trecute dupa ce un altul, francez, a fost “intimidat” in timp ce isi facea treaba prin Panhe, provincia Zhejiang. O poveste clasica pentru relatarile din China cu niste tarani (in Panhe) care s-au trezit fara drepturi asupra pamintului pe care il cultivau. Evident, motivele sunt legate de lucrativa piata imobiliara.

Masina jurnalistului francez a fost busita, iar un “fixer” (asistent/sprijin) chinez a fost batut. Cel putin asta sustine “Clubul corespondentilor straini” (insa nu poti baga mina in foc daca nu ai fost martor la asa ceva).

Jurnalismul nu e simplu aproape niciunde in lume. Nu o sa merg atit de departe incit sa sustin ca jurnalistii isi risca viata cu toate ca mai mor dintre ei mai ales in tari precum Rusia, Mexic sau chiar – in vecini – Ucraina si Bulgaria, membra UE.

In situatia in care jurnalistii nu se multumesc sa “transmita” ceea ce li s-a spus (genul “stativ de microfon”) si au curiozitati pe care incearca sa si le clarifice lucrurile pot lua intorsaturi neplacute.

Cit de neplacute devin depinde de societatea pe care o servesc. De exemplu, pe 8 august 1974 presedintele Statelor Unite de atunci, Richard Nixon, a demisionat. E vorba de “cel mai puternic om de pe pamint”, cum mai e numit (inca) presedintele Statelor Unite.

Demisia s-a datorat scandalului Watergate declansat de un articol publicat in 1972 de The Washington Post. Pentru ca, in cazul meu, e pentru prima data cind l-am vazut ma gindesc ca s-ar putea sa fie si persoane interesate de cum a aratat/cum a fost discursul demisiei lui Richard Nixon.

Daca nu va pasioneaza prea mult evenimentele istorice (cu adevarat) un exemplu la indemina gasiti in cursul saptaminii trecute. Presedintele Germaniei, Christian Wulff, a demisionat tot dupa niste dezvaluiri din presa.

Asadar, reteta nu e foarte complicata. Sapi pina dai de ceva si apoi publici. Trebuie insa sa fi constient ca o sa deranjeze oameni importanti si cu pirghii de putere la indemina. Nu e musai ca ei sa fie niste baieti finuti si sa plinga cu nasul in perina.

Cu cit au puterea mai discretionara (adica cu cit e mai greu sa fie trasi la raspundere pentru greseli) cu atit sunt mai inclinati sa calce in picioare pe oricine le sta in cale.

Revenind la cele trei agresiuni asupra jurnalistilor din China (oricum, e extrem de greu sa faci acolo ceva interesant fara fixeri buni care – evident – costa ceva) e cazul unor abuzuri din partea “potentatilor locali”.

China e mare, de doua ori cit Europa ca suprafata, si abuzuri se pot intimpla. Mai ales intr-o tara in care pina acum citiva ani aveai nevoie de hirtii speciale ca sa poti face jurnalism in afara institutiilor la care ti-a fost data acreditarea (Ministerul de Externe in general).

Legea si atmosfera s-au relaxat in 2008 inainte de Olimpiada de la Beijing pentru ca China voia sa se prezinte civilizat in fata lumii. Atunci li s-a permis (prin abrogarea temporara – un an – a prevederilor legii) jurnalistilor straini sa calatoreasca si sa puna intrebari cui era dispus sa raspunda. Va dati seama ce dor de a raspunde intilnesti…mai ales ca se vede de pe luna ca esti strain si cel abordat stie ca poate fi observat.

Atentie!: legea interzice in continuare asa ceva (jurnalism “liber”) insa abrogarea din 2008 a fost reinoita anual pina acum. Nu e valabila teoria si la Tibet, dar asta e alta poveste.

ACTUALIZARE: pentru partea de comentarii

Aproape ca nu ai putut face 100 de metri fara sa vezi neni si tanti iesiti la deszapezit masina. Si a fost ceva de lopatat. Asa cum am mai zis, interesant o sa fie cind o sa se topeasca zapada. Pentru ca apa nu prea are unde sa se scurga printre atitea betoane.

Nu va faceti iluzii ca sistemul de canalizare ar putea prelua apa de la un strat gros de zapada daca se topeste rapid (ramine de vazut cum va evolua si vremea).

Cert e ca s-a facut multa miscare la sfirsitul acestei saptamini. Asa ca nu e TOTUL rau, miscarea fiind o chestie benefica.

De asemenea e un bun exemplu in favoarea teoriei ca nu pot fi evitate crizele orice ai face. Din simplul motiv ca sunt generate de oameni. Ca sa nu mai fie niciodata o criza (declansata de banci, imobiliare sau de alte valori care se umfla) ar trebui sa nu mai existe oameni.

La reactii greoaie in cazul unor zapezi mari eu ma astept. Pentru ca dupa 5-10-15-50 de ani de ierni mai putin dificile orice bani alocati pentru a face fata unei ierni cu zapezi de 10 metri sunt risipiti. Deci daca din 2007 pina azi bugetul unei primarii se ducea pe utilajele necesare la o iarna cu pete un metru de de zapada primarii respectivi aveau o mare problema. Doar anul asta cheltuiala s-ar fi justificat.

In ceilalti 4 ani anteriori s-ar fi gasit destui sa arate cu degetul risipa de bani pentru ceva care nu e folosit in timp ce scolile nu au caldura, iar spitalele nu au medicamente. E destul de greu sa te pregatesti pentru “situatii exceptionale” intr-un astfel de context.

Totusi, reactia dupa explozia de la Sighetu-Marmatiei ar trebui sa ne puna pe ginduri. Pentru ca, mai devreme sau mai tirziu, un cutremur major tot o sa aiba loc in Romania. Sau un atentat terorist, sau alta chestie/accident in care o sa-si piarda viata multi oameni. Cu siguranta o sa se intimple cindva asa ceva.

Un pic de context de Sighetu-Marmatiei. Reteaua de gaz s-a facut acolo in urma cu citiva ani (vreo 4 sau 5) deci a trebuit adaptata la cladirile existente. Una e sa construiesti o cladire cu reteaua de apa sau gaz inclusa, alta e sa tragi utilitatile pe ceva deja construit.

Chiar si asa, exista destule reglementari legate de siguranta. Adica nu poti face ce vrei, unde vrei si cum te taie capul. Prima explozie o pot intelege pentru ca aciccidente se intimpla oriunde. Pe orice strada, in SUA, in China sau in Romania, accidentele nu pot fi excluse total indiferent de natura lor.

A doua explozie (accident) in care au fost implicati politisti, pompieri, oameni de la gaze s.a.m.d. e insa mult mai problematica. Adica vorbim de niste oameni care trebuiau sa stie ca s-ar putea sa mai fie scapari de gaze. Si sa se comporte ca atare.

Acuma, sincer, daca ati fi o persoana dintr-o echipa de interventie cum v-ati comporta? In principiu trebuie sa fi precaut sa sa-ti iei tot felul de masuri de siguranta. Numai ca daca si le luau si acolo mai murea cineva care putea fi salvat ar fi fost desfiintati.

Trecusera vreo 8 ore de la prima explozie si “seful” le-a zis sa intre. Deja presa duduia de “neglijenta autoritatilor”. Intr-o astfel de situatie nu prea mai ai tupeul sa interbi daca reteaua de gaze a fost intrerupta in zona accidentului ca ti-o iei peste bot.

Asa ca au intrat, au facut ce au crezut ca trebuie si au declansat a doua explozie. Erau gaze acumulate.

Extrapolind comportamentul asta, nu vreau sa imi inchipui ce se va intimpla la un cutremur de vreo 8 grade Richter cind sunt distruse retelele de electricitate, gaze si apa. Asta pe linga cladirile prabusite.

Cite inundatii, morti prin electrocutare sau in explozii de gaze vor fi intr-un oras ca Iasi, Cluj, Craiova, Bucuresti sau Brasov intr-o astfel de eventualitate.

Sau citi morti ar fi intr-o Constanta lovita de un tsunami (ca, deh, se poate intimpla). Asta ca sa nu mai spun ca metroul din Bucuresti e o bomba cu ceas. E suficient sa circuli in aglomeratia dintre 7 si 9 sau intre 16-18 si iti dai seama ca turma de oameni care se deplaseaza ca niste pinguini nu ar avea nici o scapare daca s-ar declansa panica.

Un atentat, un incendiu sau o explozie accidentala ar face zeci sau sute de morti in pasaje ca Unirii sau Victoriei pentru ca nu ai cum sa scapi intr-o multime speriata. Te calca in picioare si nimic nu poate opri chestia asta atita vreme cit nu exista spatiu de “debusare”.

Evident, o poveste de asta se poate intimpla la orice concert mare, pe un stadion sau la o “zilele orasului X”.

Victimele celei de-a doua explozii sunt aproape garantate in cazul unui atac terorist. E suficient sa urmariti cu ceva atentie cum se intimpla asa ceva in Israel. La majoritatea atentatelor dupa explozia initiala exista alte explozii in momentul in care apar echipele de salvare. Fac parte din planul atentatului.

Nici nu e necesar sa fie facute mereu, reticenta in interventie care o genereaza astfel de evenimente anterioare e suficienta ca sa reduca sansele de suprvietuire a victimelor primei explozii.

Asta dupa ce luni m-am trezit fara:
a) caldura
b) curent/energie electrica
c) internet

Mai aveam “decit” gaz si apa. Suficient pentru o cafea asa ca nu ma pling. M-am trezit la 7.15 si am plecat la 8.32 (dupa stiri pe scurt), iar cind m-am intors totul era ok. Probabil ca pentru persoanele in virsta sau pentru cine are copii mici a fost o problema sa stea fara caldura si curent pina cind s-a rezolvat problema. Eu n-am suferit asa ca nu pot judeca. Totusi, mie imi place iarna asta.

S-ar putea sa am o problema la mansarda (gasesc usor marori la o asemenea poveste) insa astept vremurile cind multi tineri de azi o sa zica presei, peste 20-30 de ani, in momentul in care o sa mai fie o alta iarna interesanta: “asa ceva n-am vazut de cind sunt. E mai mare zapada chiar si decit in 2012!”

Oricit ar fi de funny, circulatia e destul de dificila. In mod ciudat pe aleile de prin parcuri au trecut masini sau masinute de deszapezire asa ca se poate circula civilizat. Sunt insa destule trotuare largi pe care e circula pe un strat de zapada de 40-50 de centimetri.

Mie insa imi place iarna asta (defect la mansarda, nu insist pe subiect) si singura chestie care nu-mi convine e ca in citeva zile or sa fie adevarate lacuri prin Bucuresti. Dar stiu sa inot asa ca o sa ma descurc, like allways.

Pina atunci, oricine vrea sa faca un om de zapada frumos nu are probleme

Ca o concluzie: e destul de greu fara curent si internet. Insa am trecut pe survival mode si incarc tot timpul orice smecherie cu acumulatori.

Schimbarea de putere care se prefigureaza in China incepe sa aiba efecte vizibile. O alta chestie vizibila e pierderea de greutate (comparativ vorbind) a UE si a Statelor Unite si cistigarea in importanta geopolitica si economica a Chinei. Deh, lume “mai” multipolara.

Summit-ul China-UE e important datorita relatiei dintre cele doua parti. UE (cele 27 de tari) e cea mai mare piata de export a Chinei. Tradus asta inseamna ca e principala baza de crestere economica a Chinei. Deci Beijingul are tot interesul ca Uniunea Europeana sa nu se gripeze din cauza crizei datoriilor.

Din delegatia UE fac parte Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene (“guvernul” UE), si Herman Van Rompuy, presedintele Consiliului European (functie echivalenta cu “presedintele” UE, insa mie mi se pare ca in sens mai european, cam cum e presedintele Germaniei sau al Ungariei).

O prima constatare e ca domnul Van Rompuy e mai important decit Barroso dovada protocolul de la intilnirea cu premierul Wen Jiabao.

Van Rompuy e primul salutat si apoi sta in dreapta lui Wen Jiabao. In plus, intilnirea e “pe teren propriu”, la Beijing, iar dupa premierul Wen cei doi lideri europeni au discutii si cu presedintele Hu Jintao.

Chiar daca premizele ar fi ca summit-ul China-UE sa fie perceput ca cel mai important eveniment de zilele acestea mie nu mi se pare ca e cazul.

Cred ca unul dintre cele mai bune barometre ale “sentimentului politic” de la Beijing e ziarul Partidului Comunist Chinez, People’s Daily. Aranjarea in pagina pe site-ul ziarului arata cam asa…

Chinese VP starts U.S. tour while world watches
As the world is watching, Chinese Vice President Xi Jinping started his five-day official visit to the United States Monday.

1. Xi hopes U.S. vote won’t impact Sino-U.S. ties
2. China, EU should cooperate rationally
3. China’s forex reserves to decrease in 2012
4. China’s goods enter overseas high-end markets
5. Social security tops priorities in public poll
6. Dangdang and Gome in cooperation talks

Chiar daca Xi Jinping e “doar” vicepresedinte, vizita lui in SUA e considerata mai importanta decit summit-ul China-UE de cei de la ziarul PCC.

O interesanta poza de arhiva de la vizita de documentare in statul Iowa facuta in 1985 de Xi Jinping. Pe vremea aia era responsabil cu domeniul agriculturii in organizatia PCC din provincia Hebei.

Cu ocazia asta ar trebui sa ne gindim din nou la “constructia UE”.

UE are un “presedinte” primit frumos dar fara putere. In ceea ce priveste politica externa are un comisar pentru domeniul asta (echivalentul ministrului, comisarul pentru afaceri externe Benita Ferrero-Waldner) dar si un inalt reprezentant pentru politica externa, Catherine Ashton.

Asta ca sa nu mai zic ca te poti astepta oricind la pozitii surprinzatoare in domeniul “politica externa” din partea unor tari ca Franta sau Marea Britanie.

O mare problema a UE e (dupa cum am mai zis): pe cine suni la UE daca ai de discutat ceva important si urgent?

Nu-mi dau seama daca exista vreo legatura directa intre culoarea codului de vreme rea (anuntata de ANM) si culoarea formatiunii impotriva careiea se protesteaza.

Cert e ca pe la 15 trecute fix, cind s-a intimplat sa trec prin Piata Universitatii din Bucuresti, erau vreo 10-15 protestatari.

Nu-i vorba, le reuseau reprize remarcabil de galagioase daca tin cont de numarul lor modest.

O singura chestie ma roade… Si chiar nu e o critica la adresa cuiva sau o lauda la adresa altcuiva aflat de cealalta parte a baricadei.

E curiozitate pur si simplu. Cu ce naiba se ocupa oamenii care au timp sa protesteze pe la ora 14-15-16? Adica din ce traiesc protestatarii?

Pentru ca (cel putin asta e impresia mea intarita si de ceea ce aud): caldura e scumpa, curentul e scump, apa e scumpa, se scumpesc tot felul de chestii. In conditiile astea, cu ce naiba reusesc oamenii respectivi sa traiasca?

Repet, nedumerirea mea e cit se poate de sincera. Daca era undeva la tara poate mai intelegeam insa in Bucuresti costa totul. Daca nu lucrezi ca sa cistigi ceva bani, cum se face ca ai cu ce plati? Poate sunt niste nababi rebeli…